sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Regasire....

Buna dimineata dragii mei, buna dimineata mama, buna dimineata sora, buna dimineata draga mea. Astazi putea fii inca o sambata banala din viata, dar printre ganduri si razgandiri, am zis sa merg la valcea, sa imi vad rudele, tata-l, fratele vitreg, unchiul si asa mai departe. E un drum pe care nu l-am mai facut cu autocarul de peste 10 ani de zile. E oare cum stresant, dar incerc in 3 ore sa imi revin. E 7:04, cel putin aceasta e ora afisiata de ceasul digital din autoar. Am plecat spre unknown, spre necunoscutul de cum v-a fii acolo, cum mai arata casa in care am locuit in primii 6 ani din viata, daca voi recunoaste vre-un vecin de joaca din aceea perioada, sau ei pe mine. E un “ nu stiu” total. Am plecat la drum, iesim in sfarasit din orasul gri, accentuat de o vreme mohoratoare, cu ceata, umezeala, intuneric, parca accentuand uratenia Bucurestiului. Imi aduc aminte de poezeiile lui Bacovia, as putea spune ca Bucurestiul pe vremea aceasta e oarecum desprins din poeziile bacoviene, poezii bacoviene improscate cu miniPrix-uri , supermarket-uri, mall-uri si idioti. Totusi, e orasul meu si il iubesc, nu as putea traii in monotonia generate de sibiu, Wien si multe alte orase. Oricum, sa trecem peste oras, nu de aceea sunt aici, nu de aceea scriu.

S-a facut intre timp 7:22, stau in autocar, ma uit pe geam , ascult un scartait de geam, o femeie care flirteaza cu soferul, sforaitul unui cuplu rapus de somn( oare ce au facut aseara ? eu stiu ce am facut, am dormit doar 4 ore, din ora in ora trezindu-ma ) , iar in fundal se aude radioul. Am la mine jucaria magica, bacteria imi spune ca ma tine 5h 21 minute, poate o sa creasca sau o sa scada. Acum v alas, ma intorc la gandurile mele, la mine si probabil la terminat proiectele pe care nu le-am terminat. Am timp acum.

Hehehe, este 8:02, au inceput sa se auda sforaiturile in autobus, era si eu sa adorm, m-am trezit si zambesc. E amuzant, A inceput sa apara soarele, sa se crape de ziua. Se anunta 15grade, acum sunt 5 grade so… iesiti in tricouri dragi mei.

Asa, v-am lasat fara sa mai zic nimic, am asteptat sa mai strang momente, sa le povestesc sa vedem ce si cum si unde. Acum sunt putin suparat ca fiecare lume percepe in diferit fiecare lucru, crezand ca daca ei nu fac asa inseamna ca e un lucru rau sau ca cei care trag concluzii fara sa stie despre ce e vorba. Aacum sunt in autocar, in drum spre casa. Am luat firma Antres, tot respectful meu pentru ei. DIstanta intre scaune mai mare, un sofer care site sa foloseasca statia autocarului sa multumeasca si sa comunice cu oamenii, iar televizorul pe care tot timpul il vedem in autocar, acum chiar a fost folosit cu un film cu Sandra Bullock( Insoara-te cu mine / The Proposel ). Tocmai am iesit din Pitesti, soarele e sus pe cer, zambindu-ne, drumul e lin si drept catre bucuresti.

Ce s-a intamplat in valcea? Ma bucur ca am fost, mi-am revzut bunicul din partea tatalui, el fiind foarte bucuros ca m-a vazut. ( au trecut vro 4 ani de cand nu l-am vazut si vro 10 ani de cand nu am mai intrat in casa lui ). E greu sa explic ce a fost, cum a fost in valcea, e legat de familie, uneori chiar daca suna ciudat “ familie “. Orasul e la fel de neschimbat, la fel cum l-am lasat acum n ani in urma, poate pentru ei s-a cschimbat, poate eu sunt prea rece. Dar in mare e aceeasai valcea, o vlacea cu putin “ modernism” din Bucuresti, mall, hypermaketuri si oameni negrii, ooameni imbracati in negru, ii stiti, ii vedem in fiecare zi pe strazile din bucuresit, deobicei cu capul in jos, fara vise si sperante, deobicei ii vedem grabindu-se spre acel loc de munca monoton , care ii spulbera de orice fericire. In autogra Pitesti, cand am facut pauza vro 10 minutele, un om sarman mi-a cerut un ban. I-am dat, m-a emotinat enorm mai ales cand l-am vazut plangand si aproape ca imi saruta si mana. M-am simtit bine pentru cateva secunde ca am ajutat pe cineva. Inca sper sa aibe nevoie de aceei bani si sa nu fie unul dintre aceei “sarmani” cu “leafa” de 5000lei pe luna.

No, sa lasam rautatile si gandurile rele, sa zambim si sa coloram vietiile noastre si acelor dragi.

Va imbratisez