Nush de ce… dar mi-e dor, mi-e dor de Morris cum ma trezea noaptea din somn, mi-e dor prietenii care imi ziceau ca sunt fraier si sa nu fiu trist, mi-e dor de colegii si profesorii care ma cred un nimeni, mi-e dor de cei cu care imi petrec virtual timpul si pasiunea, mi-e dor de injuraturile spuse in trafic, mi-e dor de nesimtirea de pe strada, mi-e dor de muzica proasta ascultata cat mai tare si cat mai tare, mi-e dor de patul meu mare si gol, mi-e dor de pestii mei, mi-e dor de cearta de acasa cu familia din nimicuri si din motive bune, mi-e dor de tristetea apasatoare pe care o aveam desi nu trebuia, mi-e dor de orasul gri in care am umblat zi de zi in ultmii ani, mi-e dor de cablurile de curent care imi strabateau fiecare cadru fotografic facut in oras, mi-e dor praful inghitit in fiecare zi si de fiecare data cand respiram acasa sau in parc, mi-e dor de imbulzarea din tramvaie care te readucea pe pamant atunci cand visai, mi-e dor de zgomotul asurzitor al orasului, mi-e dor de ea, mi-e dor de el.
Mi-e dor de Bucuresti desi e super aici. Ma distrez, ma supar, ma plimb, lenevesc, invat, vizitez, ma simt bine.
Nush… mi-e dor
Un comentariu:
Nicaieri nu-i ca acasa :P.
Lasa ca te intorci si o sa-ti fie dor de locul din care ai plecat si tot asa...niciodata nu suntem multumiti cu ce avem :P.
Si totusi...frumos!
Te pup.
Eryka
Trimiteți un comentariu